COLATERAL

COLATERAL

Am crezut, începând din ’89, ca şi tine de altfel, că sunt – ca individ cel puţin – subiectul, dacă nu scopul, finalul grandios al reformelor din România ultimilor 20 şi… de  ani. Am sperat ca şi tine că voi intra în Europa – sintagmă deja coclită, ca şi metalul ce poleia prima monedă nouă de un leu, aceea micuţă, v-o amintiţi… – cu toate reflectoarele bunăstării puse pe mine… pe tine.

Am ştiut că mi se va cere să mă implic, să conştientizez diferenţa dintre soldatul ascultător, cu mâna la chipiul cârpit şi cu ochii puţin miopi aţintiţi spre Vest, şi carnea de tun necesară.

Am înţeles (mai încet, e-adevărat) că există o mulţime de ordine de front peste care nu voi reuşi să trec, o mulţime de firmane ce mă predau pe mine, într-o măsură mică sau mai mare, diferitelor Porţi, de data asta autohtone.

Ceea ce nu înţeleg însă, ceea ce mă revoltă, este calitatea de victimă colaterală ce mi se atribuie în  ultimul timp, cu mult succes.

Colateral tuturor războaielor din sânul politicii româneşti actuale, mai mari sau mai mici, unele mai inutile decât altele, altele mai penibile decât unele, am devenit victimele de serviciu, şi eu şi tu…

Colateral tuturor înfruntărilor armate dintre personajele de basm ale acestei Românii, marca 2005, m-am transformat în acel tip de casualty, negat si urat de toti.

Sorin Alexandru ŞONTEA

Nov. 2010